marți, 25 august 2009

Rusii continua partida de sah

Propunerea legislativa pe care presedintele Dmitri Medvedev intentioneaza sa o prezinte spre aprobare Dumei de Stat priveste reglementarea modalitatilor in care trupele ruse vor putea sa duca operatiuni militare in afara teritoriului national. In principiu, nimic surprinzator, atata vreme cat, de mai multi ani, UE a legiferat acelasi principiu, specificand chiar ca poate fi vorba de interventii in zonele in care "interesele europene pot fi amenintate".
Daca e vorba despre un raspuns in oglinda, sau chiar de o coordonare posibila pe axa NATO-UE-Rusia, atunci miscarea poate avea un sens mai complex, descifrabil in lumina dialogului initiat de Administratia Obama cu Rusia si cel care urmeaza peste scurt timp
cu China. Pe de alta parte, Rusia poate gandi la miscari viitoare care sa vina in sprijinul cererilor formulate de minoritatile ruse aflate in state vecine, mai ales in Ucraina sau in statele baltice.
Dar, in cazul primului scenariu, de unde ar veni tipul de amenintare care sa intereseze intr-atat de tare pe toti actorii majori ai planetei? Raspunsul este ca noul tip de conflict cu care se confrunta fiecare dintre ei pleaca de la inflamarea comunitatilor minoritare, toate apartinand lumii musulmane si disipate pe teritorii vaste, acolo unde se afla si o mare parte a rezervelor energetice exploatate sau tinute inca sub forma unor rezerve strategice. Explozia fundamentalismului islamic a fost tratata, pentru perioada initiala cand a fost asimilata cauzei palestiniene, mai ales de grupele de analiza ale serviciilor de informatii. Ceea ce a facut ca, pentru cateva decenii, problema sa nu fie analizata decat prin prisma constituirii si actiunii gruparilor teroriste. De unde si raspunsurile cautate si gasite, cu un apogeu in perioada Administratiei Bush, exclusiv in zona "razboiului global impotriva terorii". Numai ca, intre timp, de partea cealalta, teroristii au gasit o metoda de contraatac foarte eficace, organizatiile de militanti disipandu-se in toate straturile societatii, renuntand la formulele clasice conspirative si folosind la maximun serviciile
celei mai influente retele de influenta, cea a mollahilor.
Acesta este contextul in care apare intrebarea privind formula de asigurare a securitatii con­ductelor si retelelor de transport a energiei
. Posibil, fie si numai daca ne gandim la un model la scara foarte mica, anume tipul de tinte ales de ETA in Spania: localitatile turistice, tocmai pentru a lovi in sectorul care detine o pondere extrem de importanta in economia spaniola... Atunci, argumenteaza expertii militari si de securitate, este foarte credibil scenariul care a filtrat deja din anumite surse islamice fundamentaliste, ca in taberele de antrenament se pregatesc acum intens echipe specializate in sabotarea liniilor de transport e­ner­getic. Logic, deoarece razboiul de acum este unul al energiei, iar noile tinte sunt evident si cele mai fragile si expuse pe lungimea a mii si mii de kilometri. Iar daca pagubele produse
de un atac asupra unei conducte la suprafata pot fi relativ rapid
rezolvate, o actiune de sabotaj indreptata impotriva unei conducte submarine ar avea efecte realmente dezastruoase, in ambele cazuri provocand si un cataclism ecologic.
Este posibil ca Rusia sa fi propus, iar partenerii americani si europeni sa fi agreat acest lucru, sa formeze unitati speciale de interventie care sa poata actiona extrateritorial in asemenea cazuri: probabil intr-o formula oarecare cu partenerii occidentali, dezabuzati de esecul din Afganistan si putin doritori sa mai investeasca sume colosale in agentii private de securitate de tip Blackwater. In ce ne priveste, nu existam in zona decat prin sprijinul neconditionat oferit de Traian Basescu omologului sau georgian, fapt care ne-a adus, inca o data, pretuirea unora dintre vecini. Dar si invers.

Niciun comentariu: