marți, 11 august 2009

Acuzată de playback la Eurovision, Elena Gheorghe spune că sunt „insinuări penibile”

1 miliard de ruble pentru 100 de milioane de telespectatori. Acesta a fost “târgul” ediţiei 2009 Eurovision. 1 miliard de ruble (aproximativ 30 de milioane de euro) a însumat bugetul grandiosului spectacol de la Moscova, urmărit de 100 de milioane de europeni. (Dintre ei, 2,6 milioane, români, au fost cu ochii pe intrarea în concurs
a Elenei Gheorghe, asigurând TVR 1 un “minut de aur” cu rating de 12,9 puncte).

Ruşii au vrut să arate continentului că sunt deasupra tuturor. De la implicarea astronauţilor de pe Staţia spaţială internaţională (care au dat startul votului în finală) şi a corului Armatei Roşii la cooptarea artiştilor de la Cirque du Soleil, montarea moscovită a fost cea mai impresionantă din istoria competiţiei. Cea mai mare scenă, efecte video excepţionale, organizare impecabilă, gazdele au bifat tot ce se putea, pentru a da clasă Europei.

Trofeul concursului (care, în ansamblu, a avut o valoare peste medie) a luat drumul Norvegiei. Învingător cu 387 de puncte, cel mai mare scor înregistrat vreodată, Alexander Rybak a triumfat la doar 3 zile după ce împlinise 23 de ani. “Produs” al fostului URSS, solistul s-a născut la Minsk, în Belarus, din părinţi muzicieni, emigranţi în Norvegia. Piesa prezentată în concurs, intitulată Fairytale, îi aparţine şi este o combinaţie de sonorităţi ruseşti şi norvegiene. Chiar dacă este un mai bun
violonist decât solist vocal, Rybak şi-a adjudecat atât voturile, cât şi simpatia publicului şi juriilor de specialitate din statele votante.

Elena Gheorghe a terminat concursul pe locul 19, totalizând 40 de puncte. (Maximum de 12 am obţinut doar de la Republica Moldova). Dan Manoliu, şeful delegaţiei româneşti, comentează deznodământul: “A fost o supercompetiţie, ăsta ne-a fost locul. Pe scenă ne-a ieşit exact ce-am vrut, dacă am gândit prost show-ul, asta e... Pentru ediţiile viitoare, trebuie să ţinem cont că rezultatul final ţine şi de juriu. Iar juriul notează după criterii foarte exacte: în ordine, compoziţia, textul, interpretarea şi show-ul”.

Presa britanică a lansat o ipoteză bizară privind evoluţia din finală a României: Elena ar fi făcut playback, în vreme ce singura voce care s-a auzit live ar fi fost cea a Luciei Dumitrescu, responsabilă de backing vocal. Manoliu e amuzat de scenariul englezilor: “E genial. Înseamnă că ori am fost atât de tare, încât i-am convins pe ruşi să bage pozitivul piesei, ori Elena a cântat atât de bine, încât a părut că e pe bandă”.

Ce spune solista despre prestaţia şi rezultatul din finală? “Din punctul nostru de vedere, pe scenă a fost impecabil, am făcut tot ce se putea. Am fost foarte dezamăgită de rezultat, dar mă bucur că primesc foarte multe mesaje de susţinere din România. Insinuările englezilor mi se par penibile, probabil n-au avut altă explicaţie pentru clasarea noastră pe locul 19”.

De pe urma Eurovisionului, Elena s-a ales, pe lângă o experienţă pentru care e recunoscătoare, cu contracte şi discuţii pentru concerte în Spania, Grecia şi Macedonia.

Niciun comentariu: