Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Raluca Seucan, a declarat, sâmbătă, că în baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere de la unitatea Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur şi a declaraţiilor vor fi făcute portretele-robot ale autorilor jafului armat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, în cadrul anchetei sunt analizate mai multe ipoteze.
Aceasta a precizat că vineri s-au făcut cercetări în unitatea bancară, iar în prezent acestea s-au extins, fiind analizată şi zona din apropierea filialei Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur.
Seucan a mai spus că mai multe persoane bănuite au fost verificate şi în continuare sunt analizate toate informaţiile din teren.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj a afirmat că s-a format un grup de lucru coordonat de un procuror de pe lângă Tribunalul Cluj, iar populaţia este rugată să sune şi să dea detalii despre eveniment sau despre suspecţi.
"Orice urmă este prelevată şi pe baza informaţiilor care sunt culese din teren se emit ipoteze. Au fost mai multe persoane verificate. Încercăm să găsim cât mai multe persoane care să ne dea detalii despre eveniment, despre suspecţi. Reprezentanţii băncii au oferit şi o recompensă", a precizat Seucan.
"Populaţia poate da aceste informaţii şi sub protecţia anonimatului. O să încercăm să identificăm cât mai repede suspecţii . Poliţiştii sunt în stradă pentru împiedicarea unor evenimente nefericite. Au fost cercetate mai multe persoane bănuite, s-a lucrat toată noaptea şi se continuă. Sunt verificaţi toţi bănuiţii, suspecţii", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu