vineri, 18 septembrie 2009
Senatorul Bichinet scrie proza scurta cu prostituate
Senatorul PRM Corneliu Bichinet persevereaza in nonconformism. Dupa ce si-a castigat notorietatea prin declaratii politice pline de haz si erotism despre doamnele parlamentar "ce dau cu sfarcul foc la lenjerie", el va intra in atentia opiniei publice ca scriitor. In prezent, Bichinet isi foloseste asiduu pana ca sa zugraveasca, intr-o carte de proza scurta, viata unor personaje de la periferia societatii. Vedetele creatiei sale literare sunt prostituatele, categorie socio-profesionala pe care a promovat-o, de multe ori, si de la tribuna Senatului, si cu care a stabilit legaturi stranse. Atat de stranse, incat de Craciun a fost colindat de o echipa de prostituate din Vaslui, judetul pe care il reprezinta in Parlament. "Eu, la viata mea, i-am socat pe multi snobi. Am cununat la biserica un bulibasa batran de 72 de ani si am fost singurul care s-a incumetat sa boteze copilul unui tigan maturator. Si de aia m-am hotarat sa scriu despre tigani, vagabonzi si, pardon de expresie, curve", isi explica el demersul. Chestiunea prostitutiei, marturiseste autorul, il preocupa inca din perioada studentiei, cand a facut o pasiune din investigarea fenomenului, a femeilor aflate in situatii-limita. "Ma intereseaza doar acele fete, femei, care au decis s-o apuce pe calea asta nesilite de nimeni. Ma documentez si acasa, si la Bucuresti, si pot sa spun ca e fascinant sa stai de vorba cu ele...". Activitatea de documentare pentru carte si, mai ales, conceptiile lui nonconformiste l-au pus pe Bichinet intr-un oarecare conflict de idei cu propriul partid, care a luat pozitie impotriva dezincriminarii prostitutiei: "Dom'le, ce mai incolo si-ncoace, sunt un om sanatos si la cap si-n pantaloni, nu sunt vreun calugar sau vreun fariseu si, de aia, militez pentru legalizare". Totodata, peremistul dezavueaza ipocrizia unor componenti ai clasei politice: "Eu nu-i inteleg ce au impotriva... Nu inteleg ce au cu fetele astea, de ce nu le lasa sa-si desfasoare munca in conditii omenesti. Bunaoara, am vazut la televizor o emisiune despre legalizare, cu o prostituata tanara si trei femei politician mai purii, asa... Fata era frumoasa si desteapta, iar femeile alea erau urate si proaste". Cu toata viziunea sa radicala, senatorul nu are de gand sa vina cu o initiativa legislativa pentru ca fetele sa munceasca in "conditii omenesti": "Nu, pentru ca am o initiativa aflata acum in dezbaterea Senatului, menita sa combata saracia si excluderea sociala. Pan' la urma, curvele se pot ajuta singure, saracii - nu". Cat despre creatia literara, autorul trage speranta ca, in jumatate de an, sa-si termine documentarea, iar cartea sa vada lumina tiparului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu