vineri, 18 septembrie 2009

Declaratiile radiotelevizate ale premierului israelian, intrerupte de seful Comisiei de supraveghere a alegerilor

Presa israeliana de ieri consemneaza pe larg incidentul din ajun, cand judecatorul Michael Heshin, presedintele Comisiei Electorale de supraveghere a alegerilor, a facut un gest fara precedent in istoria campaniilor electorale nu doar din Israel, el intrerupand, la numai cinci minute de la inceperea ei, transmisia radiotelevizata a conferintei de presa a premierului Ariel Sharon, care a dorit sa respinga acuzatiile de coruptie ce i se aduc lui si celor doi fii ai sai - Omri si Gilad. Judecatorul Heshin a reactionat fara ezitare, el apreciind ca primul-ministru a depasit contextul anuntat si a facut "propaganda politica". Joi seara, Sharon a decis sa rupa tacerea in privinta acuzatiilor de mita, declaratii mincinoase si abuz de incredere, formulate la adresa lui, dar conferinta de presa s-a transformat intr-un rechizitoriu impotriva rivalilor sai politici, el lansandu-se intr-o escalada verbala indeosebi la adresa principalilor adversari, cei din Partidul Muncii, si, in mod neasteptat, a presei. Daca gestul judecatorului Heshin a vizat derapajul electoral, ziarele nu au ezitat sa judece cu severitate reactia premierului, ele apreciind ca explicatiile pe care le-a dat erau prea vagi pentru a stopa scandalul. "Iediot Aharonot" , cotidianul israelian cu cel mai mare tiraj, sustine ca Sharon "a scapat o ocazie unica de a se disculpa" si, in loc sa raspunda punct cu punct acuzatiilor, a facut un "rechizitoriu isteric". Ca urmare, ziarul conchide ca Sharon si-a dat jos masca folosind un limbaj brutal, pe care l-a evitat in cei aproape doi ani de cand conduce guvernul. "Calomnii demne de dispret", a zis el, raspunzand dezvaluirilor facute de cotidianul de stanga "Haaretz" in legatura cu un imprumut de 1,5 milioane dolari pe care i l-a acordat un om de afaceri sud-african, Cyril Kern, pentru a rambursa contributiile ilegale primite pentru campania privind alegerea sefului Likudului din 1999. Or, intre timp, afacerea este anchetata de politie, iar lui Kern i s-au cerut explicatii oficiale. Intreruperea transmisiei radiotelevizate a conferintei sale de presa a declansat o noua polemica in Israel, care s-a adaugat celor provocate de scandalurile de coruptie ce-l afecteaza deja pe Sharon si partidul Likud, cu doar trei saptamani inainte de alegerile de la 28 ianuarie. Un sondaj de opinie publicat ieri, dar realizat inaintea conferintei de presa, arata ca 43 la suta dintre persoanele interogate cred ca Sharon este "implicat" in aceste scandaluri. Ca urmare, atat el, cat si Likudul au scazut sensibil in sondaje, mai ales dupa ce au primit inca o lovitura: Curtea Suprema a confirmat interdictia facuta ministrului Apararii, gen. Shaul Mofaz, de a candida la alegeri, intrucat, fiind militar in retragere, acest lucru trebuia anuntat cu sase luni inainte de scrutin.

Niciun comentariu: