sâmbătă, 2 mai 2009

JO 2008: Fosti campioni olimpici, decorati de presedintele Traian Basescu

ai mulţi foşti campioni olimpici ai României, nume mari
care s-au impus în istoria sportului românesc prin performanţele avute de-a lungul anilor, au fost decoraţi, marţi, de preşedintele Traian Băsescu, într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Cotroceni, cu aproximativ două săptămâni înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Beijing.
"V-am decernat aceste medalii nu pentru că am vrut eu, ci pentru că aţi vrut dumneavoastră cele mai înalte decoraţii ale statului român care sunt destinate recunoaşterii din partea statului a performanţei sportive. Ar fi greu să nominalizez pe cineva. Dumneavoastră sunteţi unii dintre acei români cu care ne mândrim şi cu care se mândreşte orice român", le-a spus şeful statului celor foştilor sportivi olimpici.

Menţionând că ceremonia are loc cu doar câteva zile înainte de Olimpiada de la Beijing, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat încrederea că cei care au preluat ştafeta de la foştii olimpici vor "completa lista de mari campioni ai României".

Potrivit
şefului statului, titlul de campion olimpic înnobilează pe viaţă orice om şi naţiunile din care campionii olimpici fac parte.

Traian Băsescu le-a mulţumit, cu acest prilej, sportivilor şi antrenorilor pentru rezultatele obţinute de-a lungul carierei şi pentru tot ceea ce au făcut pentru România.

"Vă asigur de toată dragostea şi respectul meu", le-a transmis preşedintele.

Ordinul şi Medalia "Meritul Sportiv" clasa I a fost decernat, marţi, foştilor mari sportivi Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă, Ecaterina Szabo, Daniela Silivaş, Simona Amânar, Leon Rotman, Olga Homeghi-Bularda, Lavina Miloşovici, Ioana Olteanu-Călin, Diana Mocanu, Serghei Covaliov, Sanda Toma, Corneliu Ion, Cristiana Grigoraş, Magdalena Dumitrache, Florin Popescu, Mitică Pricop, Loredana Boboc, Maria Olaru, Andreea Răducan, Marius Urzică şi foştilor antrenori Mariana Bitang, Octavian Bellu şi Nicolae Ghioga.
Vorbind în numele olimpicilor, canotoarea Elisabeta Lipă i-a mulţumit şefului statului pentru faptul că este alături de sportul românesc. "Chiar dacă am primit numeroase trofee şi distincţii, vă mulţumim pentru faptul că v-aţi gândit să ne oferiţi cea mai înaltă distincţie sportivă, "Meritul Sportiv" clasa I, distincţie pe care niciunul dintre cei prezenţi astăzi aici nu o are", a spus Lipă.

Ea arătat că foştii sportivi şi antrenori ai Lotului olimpic se simt onoraţi pentru faptul că, după retragerea din activitatea
sportivă, meritele le sunt recunoscute.

"Faptul că România este recunoscută în străinătate şi prin numele unor sportivi români înseamnă că sportul românesc şi-a făcut pe deplin datoria. Sperăm că şi după Beijing să ne reîntâlnim în această sală şi să asistăm la decorarea noilor campioni olimpici", a arătat Elisabeta Lipă.

Niciun comentariu: